Ce trebuie să știe cei care și-au amânat ratele la bancă: anunțul făcut de BNR

de: Ciprian Ioana
05 07. 2020

Guvernul a venit cu cadrul legal pentru ca toți cei care sunt afectați de criză să poată cere amânarea ratelor la bancă. Băncile au primit sute de mii de astfel de cereri, dar cei care au solicitat acest lucru trebuie să știe ce se întâmplă și după momentul amânării. BNR a făcut un anunț în acest sens.

Guvernul a venit cu o lege care să le permită celor cu venituri afectate să-și poată amâna ratele la bănci. Și doritori au fost. Deși cadrul legal era destul de clar formulat, se pare că au existat multe semne de întrebare legate de ce se întâmplă după ce banca acceptă amânarea.

BNR a simțit nevoia să intervină și să transmită un mesaj liniștitor. Banca Națională susține că amânarea ratelor unor credite din cauza pandemiei nu este consemnată ca restanţă la Centrala Riscului de Credit. În plus, nu afectează negativ relaţiile persoanelor fizice sau ale firmelor respective cu băncile.

BNR, anunț pentru cei care și-au amânat ratele

BNR atrage atenţia că obligaţiile de plată ale debitorilor către bănci şi instituţiile financiare nebancare suspendate în baza OUG 37 nu sunt consemnate la Centrala Riscului de Credit (CRC) ca sume restante la plată. În aceste condiții, nu se schimbă cu nimic relația contractuală dintre debitori și bănci.

Precizarea BNR vine în contextul în care Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) arăta că, prin regulamentele Băncii Centrale, obligaţiile de plată suspendate consemnate la Centrala Riscului de Credit afectează negativ debitorii prin îngrădirea accesului la servicii bancare pe viitor.  BNR susține contrariul și spune că persoanele fizice şi firmele care au apelat la facilităţile prevăzute în OUG nr.37/2020 nu sunt considerate clienţi nebancabili şi relaţiile lor cu băncile nu vor fi în niciun fel afectate din această cauză, odată cu reluarea plăţilor.

”Cu toate acestea, subliniem că decizia de creditare a unui client este o decizie internă a creditorului, în conformitate cu politica proprie de creditare”, spune BNR.